15 cuvinte sau expresii pe care românii le folosesc gresit

Pentru că regulile gramaticii limbii române s-au tot schimbat pe parcursul timpului, se întâmplă de multe ori ca oamenii să folosească anumite cuvinte care nici măcar nu există în dicţionar – alteori, neologismele sunt pronunțate greșit din neștiință.

Iată câteva exemple:

1. Inopinant

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), forma corectă este „inopinat” și înseamnă „neprevăzut”, „neașteptat”.

2. Bleumaren

Acest cuvânt se scrie corect „bleumarin” – a fost împrumutat din franceză și se referă la nuanța de albastru închis.

3. Flebețe

Pentru a desemna slăbiciunea sau atracția pe care o simți pentru cineva sau ceva, corect este să spui „feblețe”.

4. Vroiam

În limba română, voința este exprimată prin verbele „a vrea”, cu imperfectul „vream” și „a voi”, cu imperfectul „voiam”. „Vroiam” este o formă hibridă.

5. Bacnotă

Forma corectă a termenului care desemnează banul de hârtie este „bancnotă”.

6. Repercursiune

Ultimul R este în plus – forma corectă a acestui cuvânt este „repercusiune”.
Publicitate

7. Monstră

Ar trebui să scrii și să spui „mostră”, fără N.

8. Hilar

Dacă te referi la ceva amuzant, ar trebui să spui „ilar”. „Hilar” se referă, printre altele, la chestiuni anatomice.

9. Renumerat

Forma corectă pentru acest termen, care înseamnă a plăti, este „remunerat”.

10. Dragele mele

Ar trebui să spui „dragile mele”, deoarece adjectivul „drag” la feminin este ,dragă”, iar pluralul său este „dragi”, nu „drage”.

11. Așează

Conjugarea corectă a verbului „a așeza” la indicativ prezent, persoana a treia singular este „așază”.

12. Servici

Forma corectă este „serviciu”.

13. Nu fii…

Imperativul negativ se formează cu negația și infinitivul verbului, deci corect este să spui „Nu fi…”. Apar două litere I numai la forma de conjunctiv negativ – „să nu fii”.

14. Țigare

Forma corectă a acestui cuvând este „țigară”.

15. Mi-ar place

Condiționalul optativ corect al verbului „a plăcea” este „mi-ar plăcea”, deoarece verbele cu terminația –ea la infinitiv își păstrează această formă la modul optativ.