Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu: „o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei, un kilogram de zahăr pe lună şi pui de mărimea porumbeilor”

O jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei şi un kilogram de zahăr pe lună. Aceasta era porţia românilor, stabilită sub regimul lui Ceauşescu. Puii vânduţi la alimentarele comuniste aveau greutatea unui porumbel.

Românii îşi făceau pile şi relaţii pentru a căpăta marfa „pe sub mână”. Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau cu închisoarea.

Aproape un deceniu, sub dictatura lui Ceauşescu, românii au supravieţuit mâncând cu porţia. Pentru că economia socialistă nu funcţiona prea bine şi Ceauşescu se încăpăţânase să achite în avans datoria externă, s-a impus găsirea unor soluţii pentru a se face economii la buget, iar marea economie s-a făcut luându-se de la gura poporului.

Pâinea, zahărul şi uleiul se cumpărau numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier.

Raţionalizarea pâinii a fost introdusă în 1982 şi a fost pregăitită treptat de comunişti prin adoptarea mai multor legi menite să oficializeze reducerea porţiilor de mâncare.

La data de 19 decembrie 1980 a apărut „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei”. Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Primeau raţii mai mari cei de la oraşe şi raţii mai mici ţăranii din mediul rural.

În procesul prin care Ceauşescu intenţiona să reducă alimentaţia românilor la limita supravieţuirii, a urmat programul ştiinţific creat la cererea dicatorului de specialiştii din Comitetul Central.

În 1982 a fost inventat „Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, document care stabilea necesarul de calorii, raţiile de mâncare şi inclusiv standardele de greutate ale românilor

Comuniştii au concluzionat că românii au nevoie doar de 2.700-2.800 de calorii.

Pentru asta aveau voie, anual, de cel mult: 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.

Prin decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar şi mai redus. Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram.

Cartelele, modalitatea prin care comuniştii controlau porţiile

Limitarea consumului de alimente a fost controlată de vechiul regim prin introducerea cartelelor. Fiecare familie era arondată unui magazin din cartierul unde avea domiciliul.

Capul familiei se prezenta la gestionarul magazinului cu cartea de imobil pentru a dovedi domiciliul şi cu buletinul pentru a dovedi identitatea şi toate datele erau trecute pe cartelă.

„Câţi membrii locuiau în casa respectivă, atâţia apăreau pe cartelă. Dacă aveau chiriaşi se treceau şi ei. Era important să treci datele reale pentru că primeai alimentele în funcţie de câţi membri apăreau pe cartelă.

Nu puteai să minţi pentru că se făceau verificări, exista sectoristul de cartier care ştia tot şi nimeni nu risca să fie sancţionat”, povesteşte Iulica Soare, o vânzătoarea de la Alimentara care funcţiona pe vremea lui Ceauşescu pe strada Alexandru Ghica.

Gestionarul magazinului calcula ce raţie revine fiecărei familii, iar alimentele erau date în baza informaţiilor înregistrate la magazin şi trecute în cartelă.