Medicul s-a așezat pe jos pe holurile spitalului și a adormit, toți râdeau de el și-l loveau cu picioarele, dar când au aflat ce făcuse, au împietrit! El nu știa despre ce vorbesc, dar când și-a dat seama, a rămas fără cuvinte! Uite ce se ascunde în spatele acestei imagini

O imagine emoționantă a făcut înconjurul planetei devenind virală, motivul este unui incredibil, iată care e povestea ei.

Omul din imagine este un chirurg chinez pe nume Luo Heng, el a fost fotografiat dormind pe holurile spitalului purtând încă uniforma de serviciu, masca și întreaga vestimentație purtată în operații. La prima vedere ți s-ar putea părea că acest om doarme în timp ce ar trebui să-și facă meseria, dar nu judeca atât de repede.

Acest om a făcut ceva remarcabil înainte de a adormi pe unde a apucat: tocmai își terminase o tură de nici mai mult nici mai puțin de 28 de ore la rând, realizând operații chirurgicale pe 5 pacienți.

Pozele au fost descărcate pe un site de social media numit Weibo, imaginile au fost surprinse în spitalul Dingyuan din China.

Iată că pentru anumiți medici această meserie este mai mult decât un simplu serviciu. Anumiți medici sunt adevărați eroi care merg dincolo de dedicare și se implică cu toată ființa în salvarea vieților pacienților! Astfel de oameni merită toată admirația noastră!

Iată un clip despre această poveste care merită cu adevărată să fie promovată:

 

CITEȘTE ȘI: Copilul lor avea 3 luni când au găsit un piton de 30 de cm. sub pătuț. L-au luat și l-au dat afară, dar îl găseau mereu lângă copil. Peste 11 ani șarpele a ajuns la 113 kilograme și 5 metri. Ce face copilul cu el nu credea nimeni că e posibil

Sambath este un copil în vârstă de 11 ani din Cambogia care, la fel ca mulți copii, are un animal de companie. Dar al lui nu este un câine sau o pisică, ci un piton de 5 metri care cântărește 113 kilograme.

Când Sambath avea doar 3 luni, părinții lui au găsit șarpele sub pătuțul copilului, pitonul era și el micuț pe atunci, măscura mai puțin de 30 de centimetri. Cu toate astea, ori de câte ori părinții lui Sambath îl duceau pe micul intrus afară, în grădină, acesta găsea constant noi căi de a se întoarce la copil, în casă.

În cele din urmă au renunțat să mai încerce să țină animalul la distanță. I-au dat un nume și l-au invitat în familie, l-au botezat ,,Chomran”, iar în ultimii 11 ani el a fost un prieten de nădejde pentru fiul lor, poate cel mai bun prieten pe care și-l puteau dori pentru el.

Privește imaginile de mai jos pentru a vedea toată povestea acestei prietenii neobișnuite:

sursa: dailynews.ro