Povestea de viață a fiicei lui Dem Rădulescu! Irina avea doar 13 ani când marele actor a ”plecat”

Urmașa marelui actor Dem Rădulescu (21 septembrie 1931 – 17 septembrie 2000), Irina, a povestit despre viața sa. Fiică de actori, mama sa fiind Adriana Șchiopu (soția lui Dem Rădulescu din 1996), Irina a decis să urmeze drumul artistic ales de părinții săi, astfel că a devenit actriță, acum la Teatrul Mic din București

„A venit destul de firesc. Deşi de-a lungul timpului am vrut să fac mai multe lucruri, având diverse pasiuni.

Dar, am simţit-o ca pe o întoarcere acasă în momentul în care am decis asta. Am spus «Da»!

Fiind într-un liceu teoretic, se vorbea ce e bine să faci în epoca asta. Şi atunci m-au bătut mai multe gânduri, dar în momentul în care mi-am pus problema serios, a fost ca o întoarcere acasă”, a povestit aceasta.

Irina, fiica lui Dem Rădulescu, poveste de viață fără tatăl ei!

„Tata era însăşi bucuria”, a spus Irina într-un interviu despre Dem Rădulescu. Irina și-a petrecut viața fără atât de îndrăgitul actor pentru că acesta ne-a lăsat pe toți mai săraci prin plecare sa (avea 69 de ani fără 4 zile…) când ea avea doar 13 ani, nici buletinul nu și-l luase..

Tânăra actriță a Teatrului Mic a moștenit frumusețea mamei și pasiunea tatălui pentru teatru.

„Mi-am perceput părinţii în primul rând ca fiind ai mei, mai apoi mi-am dat seama că ei, prin prisma profesiei, sunt şi ai publicului.

Iar ei, ca părinţi, mi-au oferit o atmosferă plină de iubire şi armonie, prielnică dezvoltării unei personalităţi proprii.

Ăsta a fost avantajul suprem şi el este legat în primul rând de calitatea lor umană, pe care, desigur, au ştiut s-o pună şi în slujba artei”, își amintește cu nostalgie Irina Rădulescu.

Și se destăinuie în continuare: „Dar sensul acesta este de la om la artist, nu invers. (…)

Tot ce este legat de tata este numai bucurie izvorâtă din iubire, nimic altceva!

Tata era însăşi bucuria. Numai când se uita la mama sau la mine, răsărea soarele în ochii lui şi din ochi, şi în jurul lui şi asupra noastră! Este un sentiment atât de înălţător, încât niciun altul nu poate trăi pe lângă”.

„Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor.

Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi «Bibanu’» am rămas” – Dem Rădulescu

Loading...