Romania, mandra de el! Un tanar din Iași declarat ”campion absolut” al olimpiadelor de matamatica din Europa

Ovidiu Neculai Avădanei, de la Facultatea de Matematică, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a obținut trofeul Olimpiadei Sud-Est Europeană de Matematică (SEEMOUS), la care au participat studenţi din 21 de universităţi din şapte ţări: Argentina, Bulgaria, Cehia, Grecia, România, Rusia şi Turkmenistan.

Potrivit Ziarul de Iași, Ovidiu Avădanei a obţinut medalia de aur şi titlul de „absolute champion”, fiind singurul cu punctaj maxim din concurs.

Ovidiu Neculai Avădanei a fost desemnat în 2016 elev al anului la Gala Excelenței în Educație pentru performanțele obținute la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale.

Studentul ieşean a fost singurul concurent al competiţiei care a reuşit să obţină punctaj maxim la proba scrisă care a durat cinci ore şi a presupus rezolvarea a patru probleme de dificultate ridicată. Competiţia internaţională a fost găzduită de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Săptămâna aceasta, lotul feminin de matematică al României a obținut două medalii de aur și o medalie de argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete.

Medaliile de aur au fost câștigate de Alexandra Timofte, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, și de Lenca Iarina Cuturela, de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, iar medalia de argint a fost revendicată de Amina Abu Shanab de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Lotul României a fost condus de Mihail Bălună, profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, şi de Ioana Teodorescu, studentă la Princeton University, de trei ori medaliată la această competiție.

Citeste si Datorita acestor sfaturi, sarmalele vor fi perfecte

Aceste sfaturi va vor ajuta la pregatirea delicioaselor sarmale. Sarmalele sunt nelipsite de pe mesele de sarbatori. Cum ar arata masa de Craciun fara traditionalele sarmale?

Dar pentru a le face cu adevarat gustoase, trebuie sa cunoasteti unele dintre secretele pregatirii lor.

Pentru a nu se afuma trebuie sa folositi vase din fonta sau alte recipiente cu partea inferioara groasa. La inceput trebuie acoperite etans cu capacul.

Se fierb intotdeauna la foc mic sau direct in cuptor.

Partea inferioara s vasului si lateralele se ung bine cu untura. Inainte de a aseza samalele se pun bete de leustean uscat sau marar uscat. Unele gospodine folosesc betele de telina.

Primul strat va fi intotdeauna de varza.

Pentru un gust delicios, bucatarii specialisti recomanda combinarea verzei murate cu cea proaspata (la varza tocata)

Intre straturile de sarmale asezati felii de carne afumata (slanina, costita…etc). Cu siguranta vor da un gust delicos si o aroma placuta.

Sarmalele nu se amesteca in timpul fierberii, se roste vasul.

Sucul de rosii este ideal pentru fiertul sarmalelor.

Peste sarmale asezati frunze intregi de varza.

Ceapa nu se toaca marunt. Indicat este sa nu se caleasca, sarmalele vor fi mai usor de digerat.

Nu uitati sa puneti crengute de cimbru.

Piperul si frunzele de dafin nu se folosesc in cantitati mari.

Daca locuiti la casa este recomandat sa le fierbeti la foc de lemne.

Speram sa va fie de folos si sa aveti parte de cele mai frumoase sarbatori alaturi de cei dragi!