Un sfat înțelept de la evrei despre cum să aveți o mamă fericită

Trăia odată o familie de evrei foarte săracă. Aveau copii mulți, dar bani puțini. Sărmana mamă se istovea muncind: gătea de mâncare, spăla și striga la copii, dându-le uneori și câte una după ceafă. În cele din urmă, epuizată, a mers la rabin ca să-i ceară un sfat: cum să devin o mamă bună?

A ieșit cugetând de la el. Din acel moment parcă a devenit altă persoană. Nu, nu aveau mai mulți bani. Și nici copiii nu au devenit mai ascultători. Dar mama nu-i mai certa, dar era mereu zâmbitoare. O dată pe săptămână mergea la piață și, după ce se întorcea, se închidea într-o cameră unde stătea singură întreaga seara.

Copiii erau tare măcinați de curiozitate. Odată au încălcat regula și au intrat în acea cameră. Mama ședea liniștită la masă și… bea ceai cu o prăjitură!

„Mamă, ce faci? Dar de noi cine să aibă grijă?” – au strigat copiii indignați.

„Șșșșș, copii! – le-a răspuns ea sever: Vă fac mama fericită!”

Aceasta este o pildă foarte bună: pentru a putea dărui ceva celor din jurul nostru, trebuie mai întâi să ne pregătim!

Citeste si: O pildă care îți va lumina mintea și te va învăța să nu te mai superi niciodată pe nimeni

Într-o zi, un ucenic a mers la învățătorul său spiritual pentru a-i cere sfatul.

– Maestre, eu întotdeauna te văd calm și bine dispus, învață-mă și pe mine să fiu așa, să nu mă înfurii și să nu mă supăr pe nimeni.

– Bine, băiete. Fă rost de o pungă și de un cartof.

– Și ce să fac cu ele?

– Atunci când te vei supăra pe cineva, ia un cartof, scrie pe el numele acelei persoane, pune-l în pungă și poart-o cu tine peste tot. Așa vei face de fiecare dată când te vei supăra pe cineva.

Trecuse ceva timp. Punga s-a umplut de cartofi, o parte au început să se strice, a devenit foarte grea și urât mirositoare. Ucenicul indignat a mers la învățătorul său, ca să afle ce să facă mai departe.

– Maestre, punga asta e foarte grea și împuțită, nu mai pot s-o port cu mine. Pot s-o arunc?

– O s-o arunci atunci când vei arunca și supărările tale împuțite din suflet și o să înveți că nu trebuie să le mai aduni, pentru că te strici pe dinăuntru.

CITESTE SI:

Cele 6 greșeli grave pe care oamenii le comit – filosoful roman Cicero

Se spune că renumitul Marcus Tullius Cicero a fost un observator perspicace al naturii umane. Fiind însă filosof și politician, Cicero avea 2 dezavantaje când se punea problema să-și țină gura.

În cele din urmă, Cicero a reușit să-l înfurie pe Marc Antoniu, care întâmpla să fie la cea vreme conducătorul Romei.

Ca urmare înainte de moartea sa prematură – deși nu complet imprevizibilă, Cicero a consemnat ceia ce el consideră că sunt „Cele șase greșeli pe care le comit oamenii”:

1. Părerea că un om poate beneficia de pe urma zdrobirii altuia.

2. Înclinaţia de a-şi face griji cu privire la lucruri pe care nu pot să le schimbe.

3. Tendinţa-de a insista că un lucru anume este „imposibil”, pentru simplul motiv că ei nu-I pot face, ei nu-şi pot imagina cum ar putea fi realizat.

4. Agăţarea de motive de mândrie, preferinţe şi prejudecăţi triviale.

5. Faptul că se opresc din învăţat şi nu continuă să-şi ascută mintea, îndeosebi creându-şi obiceiul de a citi şi studia.

6. Încercările constante şi insistente de a-i constrânge pe alţii să creadă ce cred ei şi să trăiască aşa cum trăiesc ei.

sursa: andreilaslau.net